Logo_Psiholog-Lavinia-Enea-RusuLogo_Psiholog-Lavinia-Enea-Rusulogo_mobil_250px_finlogo_mobil_250px_fin
  • ACASA
  • DESPRE MINE
  • SERVICII
    • Evaluare si interventie
    • Psihoterapie
    • Optimizare si dezvoltare personala, autocunoastere
  • TARIFE
  • FAQ
  • BLOG
PROGRAMARI ONLINE
✕

Anxietatea socială

  • Home
  • Fără categorie
  • Anxietatea socială

             Cu toţii putem deveni uşor anxioşi în situaţii sociale mai puţin familiare şi mulţi dintre noi ne putem facem griji când urmează să susţinem o prezentare publică.  Unii dintre noi resimt însă aceste situaţii mai puternic decât un simplu discomfort. Persoanele care suferă de anxietate socială se tem în mod deosebit că ceilalţi vor critica comportamentul lor public, că ceilalţi vor crede că nu ştiu să vorbească coerent, că sunt incompetenti şi că vor arăta ruşinaţi, anxioşi şi slabi. Şi tocmai această frică de dezaprobare din partea celorlalţi este cea care provoacă suferinţă.

            Dacă suferim de anxietate socială vom căuta mereu moduri în care să evităm situaţiile sociale, vom simţi anxietate anticipatorie cu mult înainte ca evenimentul temut să aibă loc iar aceasta nu se va diminua nici după producerea evenimentului, când vom analiza fiecare mişcare şi vom interpreta negativ răspunsul celorlaţi, chiar dacă “evenimentul” în cauză nu a fost decât simplul act de a mânca într-un restaurant. Anxietatea socială este mai mult decât o timiditate. Este o frică care nu dispare şi care afectează activităţile zilnice, încrederea în sine, relaţiile şi viaţa profesională. Dacă mulţi dintre noi  îşi fac ocazional griji pentru diferite situaţii sociale, în cazul anxietăţii sociale îngrijorarea se simte puternic şi copleşitor  înaintea, în timpul şi după evenimentul social.

           Cele mai temute evenimente în anxietatea socială sunt vorbitul în public alături de mâncatul în public, scrisul/semnatul în public, folosirea toaletelor publice sau atragerea atenţiei asupra propriei persoane, dar lista evenimentelor percepute că periculoase nu se opreşte aici. Anxietatea poate fi provocată de evenimente cotidiene cum ar fi: a întâlni o persoană necunoscută, a începe o conversaţie, a vorbi la telefon, a face cumpărături, a vorbi în cadrul unui grup, a participa la o petrecere, a părea incompetent, a face ceva perceput ca stânjenitor cum ar fi a roşi sau a transpira.  Simptomele fizice resimţite în situaţii sociale sunt asemănătoare celor din atacul de panică dar înroşirea, tremurul  vocii şi a mâinilor, transpiraţia şi accelerarea bătăilor inimii provoacă cea mai mare îngrijorare pentru că pot fi văzute de ceilalţi şi astfel evaluate. În cazuri de anxietate puternică senzaţia poate fi una de încremenire, îngheţare, incapacitatea de a mişca corpul.   Anxietatea socială este o problemă frecvent întâlnită cel mai adesea la adulţii tineri provocând distress,  şi împiedicându-i să îşi trăiască viaţa din plin. Este o problemă pentru care există însă tratament, iar psihoterapia cognitiv comportamentală este dovedit ştiinţific a avea rezultate în reducerea simptomelor şi creşterea calităţii vieţii persoanelor afectate.  Demersul terapeutic nu este unul uşor, călătoria este una plină de provocări dar la sfârşitul acesteia vei deveni mai puternic şi vei putea trăi o viaţă de care să te bucuri din plin.

Share
0

Related posts

5 mai 2025

Anxietate şi feţele ei


Afla mai multe
16 martie 2025

Cum să-ţi prezici viitorul


Afla mai multe
19 octombrie 2024

Stres si anxietate


Afla mai multe

DATE DE CONTACT


0736.772.478

contact@cabinetpsihologieiasi.ro

Soluționarea alternativă a litigiilor Soluționarea online a litigiilor

LINK-URI UTILE

  • Acasa
  • Despre mine
  • FAQ
  • Politica de confidentialite
  • Politica de cookies

SERVICII

  • Evaluare si interventie
  • Psihoterapie
  • Dezvoltare personala
  • Programari online
© 2024 Cabinet Psihologie Iasi | Lavinia Rusu. Toate drepturile rezervate.
    PROGRAMARI ONLINE