
Oare cine n-a simțit măcar o dată un gol, dacă nu un adevărat vid undeva în interiorul propriei ființe, care se cerea cu înverșunare umplut. Poate pentru unii nu a fost un gol, ci mai degrabă o neliniste care nu își găsea în nici un chip astâmpăr și care, cu toate ca foarte familiară nouă, nu semăna cu una dintre acele trebuințe pe care le identificăm rapid și pentru care exista o rezolvare precisă.
O nevoie de „ceva” încă nedeslușit, imposibil de pus în cuvinte, dar cu adevărat arzător și care se impune alinat cât mai curând. Și pentru ca suntem grăbiți, suntem ocupați și nu avem prea mult timp să stăm de vorbă cu noi înșine, căutăm întâi soluția și amânăm pentru altă dată investigarea adevăratelor cauze.
Și ce soluții găsim?….Pentru unii soluția este poate o bere, doua…trei. Pentru alții ceva mai „serios” ca și grade. Pentru unii o nouă încercare de a se îmbogăți peste noapte așa cum ne îmbie reclamele tv după o anumită ora, pentru alții o dorință de a mai cheltui niște bani într-o ședință de shopping pentru lucruri de care ne-am putea lipsi cu ușurință.
Dar pentru mulți dintre noi, de cele mai multe ori e doar „o pofta de ceva bun”, fie el dulce ca un nectar sau sărat și bine rumenit așa cum îi stă bine unei mâncăruri din secolul XXI. E cea mai la îndemână soluție și e o soluție firească, e mâncare și mâncarea face bine.
Mâncarea nu ne umple doar stomacul, mâncarea ne umple și sufletul, pentru că a mânca este o plăcere. Atunci când mâncăm, creierul nostru secretă hormoni ai stării de bine pentru a ne confirma că facem bine că mancam, ne asigurăm supraviețuirea, și că acesta este un comportament care trebuie repetat.
De prea multe ori însă, golul simțit nu este unul în stomac, e mai degrabă unul emoțional dar așezat parcă prea aproape de stomac și creând confuzie. Iar mâncare avem. De multe feluri și multă și foarte bună și pe moment parcă suntem plini…uneori prea plini. Și cu cât mai des facem asta cu atât golul devine mai adânc și ceva mai greu de umplut și parcă, însoțit din ce în ce mai des de un sentiment de vinovăție care nu face altceva decât să-l adâncească și mai tare.
Odată ce mâncarea este atât de disponibilă ne este la îndemână să apelăm la ea atunci când simțim nevoia de o încărcare emoțională și să nu ne dăm seama că greșim. Atunci când asta devine o obișnuință începe să ne afecteze viață și nu mancam în exces pentru că nu ne putem abține de la mâncare ci pentru ca ne-am învățat să răspundem cu mâncare unor nevoi emoționale pe care nu le putem conștientiza și verbaliza.
In astfel de situații un terapeut ne poate ajuta să înțelegem și să găsim răspunsul potrivit nevoilor noastre reale pentru ca mai apoi să putem simți mai bine când „golul” este în stomac sau nu și cum să-l umplem în așa fel încât să ne facă bine și să ne putem echilibra. Terapia cognitiv comportamentală aplicată tulburărilor de comportament alimentar ne poate ajuta să controlam gândurile, emoțiile și comportamentele noastre pentru a schimba o relație nesănătoasă cu mâncarea și a ne îmbunătăți viața.