
Hiperventilaţie, bătăi puternice ale inimii, dureri de cap sau dereglări digestive sunt manifestări care pot apăreaocazional fără existenţa unei afecțiuni somatice, pe durate limitate de timp, sub influenţa emoțiilor puternice de diferite tipuri. Exista o gamă variată de simptome care apar direct legate de stări emoționale specifice (ex. când suntem furioși creşte frecvenţa respiraților și tensiunea arterială, apar dureri de cap etc; când furia trece, aceste manifestări dispar). Dacă o persoană are însă emoții persistente de furie pe care este nevoit să le inhibe, nu le poate exprima în plan psihologic, acestea vor continua să se exprime în planul fiziologic. În timp, afectarea organismului va deveni evidentă iar individul va caută de regulă să modalități de tratament la nivel somatic, negând sau neconștientizând emoțiile care au determinat apariția simptomelor.
Atunci când vorbim de psihosomatică avem în vedere legătura normală dintre fizic ( soma) şi psihic (psyche), cele două componente ale organismului se influențează reciproc, în fiecare moment al vieții noastre. Afecțiunile psihosomatice presupun afectarea acestei relații de influențare reciprocă și nu reprezintă o boală a psihicului.Tulburările psihosomatice se referă la afecțiuni în care stresul psihologic influențează sănătatea fizică. Este asociata cu disfuncții sau deteriorări ale organelor datorate unei activări necorespunzătoare a sistemului nervos autonom. Deși acest tip de tulburări pot afecta aproape orice parte din corp ele se întâlnesc cel mai adesea la funcțiile care nu se afla sub control voluntar : tensiune arterială, dificultăți de respirație, tulburări gastrointestinale, dureri abdominale, migrene, dermatite etc.
Abordarea afecțiunilor psihosomatice presupune metode distincte de tratament funcție de organele afectate dar trebuie să aibă în vedere considerarea factorilor fiziologici, psihologici și de mediu deopotrivă. Astfel tratamentul poate presupune atât medicație cât și psihoterapie care vizează reducerea stresului, anxietății și simptomelor depresive. În unele situații psihoterapia pentru managementul stresului și a factorilor declanșatori ai simptomelor nu este suficientă, caz în care se poate apela temporar la medicație specifica sau psihiatrică. Lăsate netratate, simptomele au șanse minime să se remită de la sine și se pot agrava în timp. Terapia cognitiv-comportamentală (TCC) este un tip de psihoterapie structurată, orientată spre obiective cu rezultate imediate in tratamentul tulburarilor psihosomatice, fiind una dintre cele mai comune și mai bine studiate forme de psihoterapie. Terapia cognitiv comportamentala are in vedere mai multe principii de bază, cum ar fi :
- problemele psihologice se bazează parțial pe modele de gândire problematice sau inutile,
- dificultatile din sfera psihologica se bazează parțial pe modele învățate de comportament inutil,
- problemele psihologice se bazează parțial pe credințe de bază problematice, inclusiv idei centrale despre tine și despre lume,
- persoanele care se confruntă cu probleme psihologice pot învăța modalități mai bune de a le face față. Acest lucru le poate ajuta la ameliorarea simptomelor și la îmbunătățirea sănătății lor mentale și emoționale.
În cadrul terapiei cognitiv comportamentale, un profesionist în sănătate mintală vă ajută să vă uitați atent la gândurile și emoțiile proprii. Veți ajunge să înțelegeți cum gândurile vă afectează acțiunile, puteți renunta la gânduri și comportamente negative și puteți învăța să adoptați modele și obiceiuri de gândire mai sănătoase. Drept urmare, veti înveța sa raspundeti mai bine la stres, durere și situații dificile. Studiile au arătat că terapia cognitiv comportamentala este, de asemenea, eficientă în a ajuta la gestionarea afecțiunilor medicale nonpsihice, inclusiv: insomnie, fibromialgia și alte cauze ale durerii cronice, sindromul oboselii cronice, migrene, sindromul intestinului iritabil si poate ajuta oamenii să treacă peste provocările de zi cu zi și schimbările vieții, precum: probleme in relație, divorț, probleme la locul de muncă, doliu, adaptarea la o nouă situație de viață sau stare medicală, stres și dificultăți de adaptare.